Spania: Costa del Sol
Costa de Sol, în traducere, „coasta soarelui”, este o destinaţie turistică ideală, având o climă blândă şi un sezon turistic care durează tot anul. Din punct de vedere geografic, această zonă se întinde de la Nerja până la Gibraltar şi este considerată cea mai emblematică zonă litorală a Spaniei. Amplasarea ei excelentă facilitează accesul turiştilor spre oraşele Granada, Sevilia, Cadiz, Malaga şi Cordoba.
Pentru iubitorii de vacanţă, Costa del Sol este o destinaţie completă. Iată câteva dintre motivele pentru care această zonă poate fi considerată un paradis turistic. Plajele ei sunt excelent amenajate, au nisip fin, iar cele mai bune se găsesc în El Bajondillo şi La Carihuela.
Pasionaţii de shopping vor găsi posibilităţi nesfârşite pentru mica lor pasiune, iubitorii de golf vor avea la dispoziţie câteva terenuri splendide, sporturile de apă sunt la ele acasă, peisajele sunt incredibile, muzeele şi cetăţile sunt numeroase şi impresionante, iar viaţa de noapte nu suportă termen de comparaţie. Lista poate continua cu alte posibilităţi de petrecere a timpului liber dintre care nu trebuie uitate echitaţia şi ciclismul.
Costa del Sol este vestită pentru plajele sale cu nisip fin, pentru terenurile de golf aflate în topurile Europei, pentru cazinourile şi hotelurile sale de lux, dar şi pentru viaţa de noapte, pe cât de rafinată, pe atât de activă. Cele mai cunoscute statiuni de aici sunt: Marbella, Benalmadena, Torremolinos şi Fuengirola.
Marbella

Castelul Bil Bil din Benalmadena
Este una dintre cele mai curtate staţiuni ale Costei del Sol, datorită calităţii excepţionale a infrastructurii şi a serviciilor pe care le oferă. Dezvoltată în jurul Portului Banus, staţiunea este vestită şi pentru obiectivele ei turistice: Plaza Los Naranjos, primăria, Casa del Corregidor, fortăreaţa arabă, Parcul natural Sierra de las Nieves şi Santa Clara Golf. Portul Banus este înconjurat de o zonă rezidenţială foarte modernă, în timp ce partea veche a oraşului, centrul istoric, aparţine caselor albe şi colorate, constituite după tipar andaluz.
Cele mai renumite plaje de aici sunt: Casablanca, Artola, Cabo Pino, El Pinillo, El Alicante şi Nueva Andalucia.
Torremolinos
Aceasta este una dintre principalele destinaţii turistice de pe Costa del Sol. Punctele de atracţie sunt plajele şi bulevardul pietonal Calle San Miguel, care este mărginit de magazine şi se întinde din centru până spre plajă.
Benalmadena
Staţiunea se întinde de la Munţii Mijas până la Marea Mediterană, în trepte. Nu e greu de imaginat cât de spectaculoasă poate fi panorama unui oraş care e martorul unor atât de numeroase forme de relief. Aici veţi avea posibilitatea să vizitaţi castelele Bil-Bil şi Colomares, un parc de distracţii internaţional, grădinile Muro, dar şi frumoasele plaje Santa Ana, Maites şi La Vibora.
Fuengirola
Staţiunea este aşezată în jurul oraşului andaluz cu acelaşi nume. Cele mai importante obiective turistice de aici sunt: Biserica Nuestra Senora del Rosario, Castelul Sohail, Torreblanca, grădina zoologică municipală, parcul acvatic şi Hipodromul.
Cele mai renumite plaje sunt: Carvajal, Torreblanca, Playa de Fuengirola, Los Boliches şi Santa Amalia.
Sevilia
Acest important oraş spaniol este situat în partea de sud-vest a peninsulei Iberice si este capitala Comunității Autonome a Andaluziei precum și a provinciei Sevilia. Sevilia este considerată centrul artistic, cultural, financiar, economic și social al sudului Spaniei.
Senior Voyage va aduce o destinatie noua si suprinzatoare din Italia si anume Toscana. Toscana este asezata in mijlocul Italiei, iar fluviul Arno - cel mai mare fluviu din regiune – strabate tot tinutul. Acesta este presarat cu minunate coline toscane renumite pentru plantatiile viticole si culturile de maslini. 







, Costa del Sol. Malaga, Andalucia, Spain shutterstock_143386771.jpg)


